Instincte primare

Instincte primare

El era unul dintre prietenii tatălui meu.

Prea matur. Prea interzis.

Totul a început într-o zi care nu trebuia să însemne nimic.

O furtună de zăpadă. Un drum blocat. Prea multă liniște într-o mașină care părea de zece ori mai mică când îl aveam alături pe el.

Respirația lui aproape de a mea.

Privirea lui intensă, alunecând fără grabă pe chipul meu, pe buzele mele, pe fiecare gând pe care încercam să-l ascund.

Voiam să rămân calmă. Să fiu rațională. Să-mi amintesc cine este.

Dar corpul meu nu asculta. Îl doream și mă dădea de gol felul în care îmi deschisesem gura pentru a adânci sărutul.

Buzele lui le-au atins pe ale mele. Calculat. Periculos.

Suficient cât să-mi taie respirația.

Nu trebuia. Știam amândoi.

Și totuși, buzele noastre s-au întâlnit într-un impuls mut, înfometat, plin de lucruri pe care n-ar fi trebuit să ni le dorim. O știam foarte bine.

Doar un sărut. Doar atingeri. Doar dorință reținută.

Nimic mai mult.

Și poate tocmai de aceea a fost atât de greu de uitat.

Credeam că va rămâne un secret îngropat sub zăpadă.

Până când, câteva săptămâni mai târziu, a intrat în școală arătând impecabil, cu aceeași privire care mă dezarmase și s-a prezentat în fața tuturor:

Kai Alistair. Noul director.

Atunci am înțeles că nu fusese doar un moment.

Fusese începutul a ceva mult mai periculos.

Pentru că el era interzis.

Pentru că era prietenul tatălui meu.

Pentru că era bărbatul pe care nu aveam voie să-l vreau și singurul pe care îl voiam.